Diurpaneus
Gândire liberă, întrebări, reflecţii, amuzament
duminică, 23 martie 2014
Astăzi câteva lucruri legate de Crimeea. Expansiunea Rusiei începută în vremea lui Petru cel Mare, continuă şi în ziua de astăzi. S-a văzut clar că din partea Occidentului nu vin decât vorbe frumoase dar atât. Nu interesează pe nimeni situaţia reală a peninsulei, vestul Europei făcând afaceri cu ei. Şi acest lucru dincolo de acele declaraţii sforăitoare din presă, care sunt ceea ce sunt: simple declaraţii de presă, pentru democraţie. Suntem tentaţi, mai ales românii, date fiind vecinătatea şi problemele teritoriale, să vizualizăm evenimentele prin prisma sistemului nostru de valori, când de fapt ruşii aplică politica propriului interes, care nu ţine în nici un caz cont de o anumită practică democratică.
sâmbătă, 8 februarie 2014
Câteva reflecţii
S-au spus multe despre evenimentele sfârşitului de an 1989. Pentru cei care şi-au însuşit funcţii şi demnităţi în statul român, evenimentele au devenit revoluţie pentru a justifica privilegiile pe care, bineînţeles şi le-au acordat, deşi ei afirmau că au luptat împotriva acestor privilegii. Pentru cei care nu au reuşit să ajungă la putere şi să obţină privilegii, evenimentele au rămas evenimente. Am sperat, ca de atâta ori că se va schimba ceva, dar ca de atătea ori nu s-a schimbat nimic. La vremuri noi tot noi! Aceaşi activişti de partid, aceaşi ofiţeri de securitate, aceaşi lingăi, care au guvernat dar nu au făcut nimic. Pentru cetăţeni, electorat, populaţie, români! Pentru ei şi familiile lor care între timp au devenit clanuri, totul. Am sperat că dacă suntem buni în meserie, ne perfecţionăm, ne implicăm, vom avansa (în sensul bun al cuvântului), însă acest lucru trebuia să se întâmple în cadrul partidului, care certifica astfel valoarea noastră. Nu am obţinut decât libertatea de a a face aceste lucruri în ce partid vrem noi, ales în funcţie de şansele de a ajunge la putere. Sunt multe de spus despre societatea românească de după 1989 dar timp avem. Pentru astăzi, la revedere.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)